Director de link-uri Intercer

 
 

Explorator.pro

Clubul de Exploratori este un program răspândit la nivel mondial numărând mai bine de 2 milioane de membri şi ţi se adresează şi ţie! Clubul are dublu obiectiv: să-ţi deschidă noi ferestre spre cunoaştere prin intermediul activităţilor recreativ-educative  şi să te aducă puţin mai aproape de natură şi de tot ceea ce ne înconjoară.

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani (clasele V-VIII), dar este util şi adolescenţilor care doresc să se „înroleze” în activităţi de lidership (şi cărora li se adresează în special secţiunea „Şcoala de Lideri” a acestui site), precum şi părinţilor, oferind idei şi suport în ceea ce priveşte o educaţie echilibrată a copiilor.

Clubul este deschis pentru a primi ca membru pe orice copil doritor care se va angaja să respecte angajamentul şi Legea exploratorului, indiferent de apartenenţa religioasă.

Activităţile orientează membrii clubului spre servicii de natură comunitară, civică atât în comunitatea de unde provin, cât şi în multe locaţii pe întreg Globul. De asemenea, activităţile au ca obiectiv protejarea naturii, susţinerea de campanii ecologice şi umanitare. Ne gândim nu doar la noi, ci şi la oamenii din jurul nostru!

Odată ce te decizi să ni te alături vei fi provocat să-ţi recunoşti şi să-ţi dezvolţi talentele în cadrul unui program în care nereuşita nu e considerată eşec, ci o rampă de relansare spre noi culmi ale cunoaşterii şi îndemânării. Cele peste 100 de specializări în limba română şi multe altele disponibile în limba engleză sunt concepute şi organizate pe grupe de vârstă şi grade de dificultate, în aşa fel încât toţi participanţii să îşi poată dezvolta abilităţi în domenii ca: artă şi lucru manual, natură, recreere, sănătate, ştiinţă, tehnică şi multe altele.  Şi cum natura este şi va ramâne un material inepuizabil de studiu pentru noi, te invităm să testezi tabere inedite, excursii şi trasee care-ţi vor pune la lucru muşchii, dar îţi vor îmbogăţi sufletul!Cei care sunt deja membri ştiu ce înseamnă cua devărat să fii explorator! Ştiu că o astfel de experienţă te îmbogăţeşte şi te ajută să creşti.

Te invităm să rămâi conectat pentru a afla mai multe informaţii despre organizarea cluburilor de exploratori de pretutindeni din ţară şi despre ceea ce poţi să faci pentru a deveni şi tu membru. Tot aici vei găsi informaţii despre evenimente locale, naţionale şi internaţionale organizate de Asociaţia Exploratorilor, poze şi clipuri din tabere, evenimente la care poţi participa chiar şi tu! Deosebit de interesant este faptul că aici ai acces la resurse de tot felul! Cântece, jocuri, specializări, informaţii de la cluburile exploratorilor din ţară şi chiar şi un loc unde poţi lua legătura cu alţi copii de vârsta ta.

Multe alte surprize te aşteaptă! Nu rămâne indiferent. Fii Explorator!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Informatii utile

Explorator.pro
Categorie Tineret
Postat miercuri, septembrie 8th, 2010

Leave a Comment

Comments are closed.

 

 
 
 
 
 

© Copyright 2016. Intercer 1997-2013 - Theme by DirectoryPress 5.0e - Developed By Premium Wordpress Themes | Terms & Conditions | Privacy Policy